În Berzunți, județul Bacău, un antrenor cu suflet mare speră să salveze copiii din sărăcie și să le acorde o șansă la educație prin intermediul sportului de performanță.
Medaliile câștigate de cei mici la numeroasele competiții la care au participat până acum atestă faptul că neajunsurile pot fi depășite prin ambiție, multă muncă și un mentor decis să asigure un viitor cât mai bun unor oameni aflați la început de drum. Pentru ei, Ramona Bădescu, Oana Lis, Daniel Buzdugan și Mihai Mitoșeru spun „Poftiți pe la noi!” și fac tot ceea ce le cere nea Mărin luni și marți, de la 20:30, la Antena 1.
Cele mai mari peripeții sunt trăite de cei patru atunci când ajung la o stână de oi și de capre. Pe lângă drumul accidentat și în rampă, care le dă mari bătăi de cap până și celor care sunt obișnuiți să depună constant efort fizic, muncile de acolo nu se dovedesc a fi la îndemâna oricui. Mihai și Daniel sunt desemnați de cioban să tundă oile, iar Oana și Ramona, să le mulgă.
Nu trece însă mult, iar nea Mărin găsește prilej de a glumi pe seama lui Daniel, căruia îi este milă să tundă o oaie, de teamă să nu o taie, și a Oanei, care pare a fi într-o încurcătură serioasă atunci când trebuie să își dea seama de diferențele dintre oi și berbeci.
Sursa: a1.ro
- Blogger Comment
- Facebook Comment
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu