Horoscop 2016. Care vor fi pericolele, bucuriile, dar si zodiile ce vor fi privilegiate in acest an

Trecerea dintre ani vine cu o față de clovn, ce ascunde în spatele unei măști zâmbitoare o tristețe dulce-amară. O privire de vultur ar înregistra că majoritatea se bucură nu pentru că vine 2016, ci pentru că se termină 2015.

Bilanț 2015 și promisiuni 2016

2015 ne-a frământat ca pe cozonac. Am fost ca niște piese prelucrate în banda de producție. În funcție de matriță și de cât de mult a crescut aluatul, sfârșitul anului ne scoate de la cuptor așa cum olarul scoate o figurină din cuptor. Unele ies mai crăpate, altele mai ciuntite, unele mai strălucitoare, altele mai mate. Dar, printre ele, sunt și unele impecabile, de colecție. 2016 se uită cu mirare la 2015, privește fiecare om ca pe un cozonac în tavă și întreabă. ‘Ei? Ți-a crescut? Ți-a ieșit?’

Perpeliți la foc mic, mai rumeni sau mai bine făcuți, dăm cu nasul de 2016. Unii simt că au trecut printr-un foc purificator, alții că au ieșit direct din flăcările Gheenei. Anul Nou vine cu senzația aceea pe care o avem când dăm drumul la robinet ca să curgă apă rece pentru un deget la care tocmai ne-am fript.

Durerile, suferințele și nemulțumirile noastre au fost puse pe tapet în 2015. Din punctul de vedere al turbulențelor, vârful a fost atins. 2016 aduce ușurare și stabilitate. Consumul lui 2015 a fost atât de mare încât aproape nici nu ne mai pasă ce se întâmplă. Nu poate fi mai rău. Tot ce ne-a chinuit începe să se ducă. 2016 este anul în care privim înapoi și ni se pare că trecutul nostru a fost un vis. Și e timpul să revenim la realitate, să ne întoarcem în prezent.

2016: anul confortului material

Planeta Mercur retrogradează de patru ori în 2016, de data aceasta în zodiile de Pământ: 5-26 ianuarie (în Capricorn, retrogradarea începe în Vărsător), 28 aprilie – 22 mai (în Taur), 30 august – 21 septembrie (în Fecioară), 19 decembrie – 8 ianuarie 2017 (din nou în Capricorn). Este primul semn că 2016 este un an de preocupări materiale. Atenția generală se îndreaptă spre câștigurile financiare, spre acumulare, spre consolidarea vieții profesionale. Putem să facem mult mai mult decât în anii anteriori și să ajungem să avem mai mult. 2016 ne dezvoltă simțul practic și ne dă elanul de a materializa proiecte îndrăznețe mai vechi: un loc de muncă mai sau un salariu mai bun, o casă, o mașină, o renovare, un cont în bancă. 2016 este un an de asumare de responsabilități concrete, care ne sporesc confortul material.

Până pe 9 septembrie, cu Jupiter în Fecioară, realizările material-profesionale pot să depășească așteptările. Primăvara și vara (martie-iulie) sunt marcate de trigonul Jupiter (Fecioară) – Pluto (Capricorn), cu aspecte exacte pe 16 martie și 26 iunie. Avem un control mult mai mare asupra banilor și situațiilor pe care le punem în mișcare. Putem să construim de la zero, să ne apucăm de un proiect, să deschidem o afacere, să răsturnăm casa cu susul în jos, să transformăm o clădire în paragină într-un palat. Îndrăzneala este asul nostru din mânecă. Trebuie pornit la drum cu convingerea că, oricum, nu avem nimic de pierdut.

Pericolele anului 2016

Trigonul Jupiter-Pluto ne asigură că tot ce părea pierdut poate să reînvie într-o formă care să ne întreacă imaginația. Din acest punct de vedere, 2016 devine un an de creștere a puterii personale, prin îmbunătățirea stări de sănătate, a poziției sociale și a statutului material. Numai că, simultan, între lunile martie și iunie, Jupiter se așază în careu cu Saturn (la orb perfect pe 23 martie și 26 mai). Sunt de așteptat plăți karmice pentru orice formă de exagerare și de orgoliu. Dacă puterea dobândită prin bani devine aroganță și sfidare, se va pierde. Dacă funcția îmbată și face abuzuri, se va pierde. Dacă rolul important dobândit înmoaie, aduce vicii, slăbiciuni și lipsă de autocontrol, se va pierde. Dacă puterea, banii sau statutul corup, careul Jupiter-Saturn își face efectul. Intervine corecția și li se ia celor ce li s-a dat sau celor ce au muncit, dar au fost orbiți de propriul succes și n-au știut ce să facă cu el.

Lunile iunie – septembrie pot fi considerate de-a dreptul ‘tectonice’. Ele sunt la granița foarte fină dintre iluzie și realitate. Lucrează intens careul Saturn (Săgetător) – Neptun (Pești), aspectele exacte fiind pe 18 iunie și 10 septembrie. Apar multe oportunități și, de data aceasta, înțelepciunea nu constă în a pune mâna pe ceea ce vine spre noi. A alege corect înseamnă a ști la ce ești dispus să renunți. Și e mult mai greu să te hotărăști la ce e mai bine să dai drumul decât la ce e mai indicat să păstrezi. Multe propuneri, oferte, impulsuri se pot dovedi incorecte, ne pot trage pe piste false. Mirajul e în aer, la fel și pericolul de a greși. Este o perioadă în care, înainte să înhățăm ceea ce pare o șansă, să stăm puțin să se așeze lucrurile. Lupta cu ispitele este mare.

Careul Saturn-Neptun vine cu dilema infidelului! Ce face un bărbat aflat într-o relație, căruia i se oferă o altă femeie dezbrăcată? Pune mâna pe oportunitate și mulțumește Cerului, tremurând pe buze oda ‘Să fie primit!’? Sau își vine în simțiri, bate din gene ca fluturele în fața orhideei carnivore, își face cruce cu limba de trei ori și invocă în sec ‘Piei, Ispită!’? Scenariul e valabil, desigur, și pentru femei. Dar se aplică și în viața profesională sau în orice cadru social. Nu tot ce zboară se mănâncă! Nu tot ceea ce seduce este real! Nu tot ce arată bine e neapărat și gustos! Dacă te duci în pădure și vezi niște fructe apetisante, chiar dacă-ți lasă gura apă, ia aminte: s-ar putea să fie otrăvitoare. Mesajul astrelor este unul aproape trivial, dar foarte expresiv: ‘Nu pune botul la orice!’.

Zodiile și domeniile privilegiate

În 2016 nu retrogradează planeta Venus, ceea ce înseamnă mai puțină dramă în viața amoroasă. În schimb, este anul retrogradării lui Marte. Între 3 ianuarie și 2 august, Marte petrece 131 de zile în Scorpion (mai bine de 18 săptămâni), incluzând în acest răstimp și mersul prin Săgetător. Pare a fi anul Scorpionilor, al celor cu Ascendent în Scorpion și al celor cu Marte retrograd la naștere. De asemenea, Berbecii sunt următorii luați pe sus de astre, la fel și cei cu Ascendent în Berbec La modul general, toată lumea are de câștigat cel mai mut în domeniul de viață unde șade Scorpionul în harta natală. Secundar, creștere înregistrăm și acolo unde se întinde Berbecul în astrogramă. După 3 ani în care Saturn în Scorpion ne-a forjat, pe urmele lui ajunge Marte, în domiciliu, care ne pune pe roate. Eforturile ne sunt răsplătite. Picioarele de plumb devin aripi pe sectorul Scorpionului. Între 17 aprilie și 28 mai, Marte este retrograd în Săgetător, iar între 28 mai și 29 iunie, retrogradarea are loc în Scorpion. Ambițiile noastre sunt la maxim, dar și posibilitățile sunt pe măsură. Numai că, în cele 80 de zile de retrogradare, face nu neapărat ce ne place, ci ceea ce trebuie și nu avem încotro; fie de mult era cazul și nu mai putem amâna, fie abia acum e timpul să rezolvăm probleme pentru care n-am avut înainte soluția.

Toamna face să bată în altă direcție vântul cosmic. Din 9 septembrie, Jupiter se mută în Balanță, pregătind trei brațe ale crucii cardinale, cu Pluto în Capricorn și Uranus în Berbec. De Crăciun suntem în plin careu în T. Revenim la un ritm galopant de viață, se stârnesc din nou conflicte, răbdarea devine din nou un test. Până în toamnă, ne mișcăm cu talent și avansăm structurat. Din toamnă încolo, vrem din nou prea mult și prea repede. Avem mai mari șanse să ne pierdem cu firea, să stricăm treaba cu graba. Organizarea și prioritizarea activităților devin obligatorii dacă vrem să păstrăm și să sporim ceea ce avem.

Luna decembrie încheie însă anul cu un mare dar, trigonul Saturn (Săgetător) – Uranus (Berbec), care va rămâne în vigoare și în 2017. Tot ce punem la cale beneficiază de inspirație, intuiție și suflu divin. Ne implicăm în acțiuni care ne împrospătează viața, ne iau prin surprinde și mai sunt și durabile. Sfârșitul lui 2017 pregătește un 2017 cu sclipiri, cu bucurii surprinzătoare, cu iepuri care apar din pălăria magicianului. Dacă 2015 se încheie cu un oftat, 2016 ne pregătește un final de spectacol cu licăriri în ochi și poate cu o lacrimă de fericire amestecată cu picuri de sudoare, la capătul unei trude care ne trage în sus colțul gurii în emoticonul ‘Smiley!’. Zâmbiți, vă rog! :-)

Pilda anului 2016

2016 este anul întoarcerii fiului risipitor. După ce am rătăcit, după ce ne-am epuizat resursele, după ce ne-am irosit darurile, revenim la matcă. Ne întoarcem acasă, adică la drumul nostru, la misiunea noastră. Punem osul la treabă și dăm tot ce e mai bun. Ne plângem mai puțin, ne ambiționăm și realizăm mai mult prin muncă. Numai că, în aceeași pildă, întâlnim și celălalt fiu, invidios, nemulțumit că tatăl, căruia i-a slujit, îl primește înapoi pe cel neascultător.

Iată interpretarea lui Constantin Noica: "Sunt două feluri de a risipi. Există risipa celui care, întocmai fratelui cel mic, cheltuiește fără să fi strâns (căci tot ceea ce avea fiul cel mic era un dar). Dar există și risipa celui care, întocmai fratelui cel mare, strânge fără să poata aduna. Fratele fiului risipitor așa face. El strânge ascultare după ascultare și faptă bună după faptă bună, iar în ultimul ceas, când nu poate înțelege și nu poate ierta dragostea tatălui pentru cel ce a risipit, pierde el însuși tot ce a adunat... La ce bun atâta supunere și atâta cumințenie, dacă n-a putut intra în inima sa și nițică dragoste?“.

Dacă acumulăm, să nu fie degeaba! Să păstrăm, nu să risipim! În 2016, să avem grijă ca tot ce dobândim să ne fie de folos. Să nu ne umfle în pene și să ne facă să-i privim pe alții cu dispreț, ci să ne crească, să ne facă mai buni și mai iubitori!

Sursa: Astrocafe



Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu