Vivisecții Media: Muscoiul verde pe căciulă

După făcătura Sky News, ai cărei comanditari nu sunt încă dezvăluiţi de, altminteri, numeroasele servicii speciale din România, rămâne de tot hazul reacția presei autohtone. Sticla și printul căpătaseră trăsăturile unui ingenuu vicar silit să vadă un hardcore japonez, regizat de Liberace, în regia lui Marilyn Manson.
Bogdan Borcea

In corpore și în metru antic, presa română, traversată brusc de deontologie cu viteză 4 G, a înfierat cu mânie profesională isprava lui Stuart Ramsay, de parcă locul geometric unde se află acum nu ar fi taman făcătura jurnalistică, ci te miri ce templu roman. Pentru cine are stomac sănătos nu ar strica o incursiune în ultimii 25 de ani ai presei românești. Și nici n-ar trebui mers chiar așa departe, edificatoare fiind mai recentele stenograme ale discuțiilor lui SOV cu ”golănașii” lui de ambe sexe. Nu niște neica nimeni, ci taman corifei ai presei de după 1989. Care tunau și fulgerau apoi prin studiourile tv, mai ceva ca Giovanni Falcone la adresa Cosa Nostra. După ce, firește, îi ciuguleau ciorapii ”timatului domn”. Nu-i vorbă, meteahna limbii de pisică o aveau și Arghezi sau Sadoveanu, dar ei au mai lăsat ceva pentru posteritate în urma rușinosului lor nărav omenesc.

Contimporanii însă de mult și-au pierdut orișice măsură. După ce poporul a fost mințit cu televizorul, după ce găina a născut pui vii, albul a devenit negru și negrul a devenit alb cu iuțeala luminii. O întreagă uzină s-a pus pe roate mirosind că-i rost de parale grele, sub pretextul deontologiei și nevoii de informare a publicului. Care a fost dispus să înghită orice, lăsat KO de comunism, trezit în spițuri de capitalismul made în Românica.

Făcătură Sky News? Ia să ne uităm la televiziunile ”de știri”. Ramsay vinde chifle? Ia dați un ochi pe presa mondenă. Ramsay&comp sunt copilași cu caș la gură. ”Deontologii” vechi și noi din presa română nu au nici o problemă că trăiesc de amar de ani cu minciuni grele, grele de tot, nu fleacuri cu traficanți năimiți. Dorm neîntorși, deși știu asta, pentru că cea mai confortabilă saltea e aia umplută cu bani, care, bașca, nu au nici miros. Mercenari? Greșit, mercenarii aveau demnitate, nu se ocupau cu vidanja, ci cu războiul.

Poate ne explică maeștrii din audiovizual: cum de tinerii, pe care-i pretind ca public țintă, nu mai ating telecomanda? Sau maeștrii din presa scrisă: cum se face că numai pensionarii mai cumpără ziare? Om fi țară UE, dar audiovizualul nu a dat jos din perete carpeta cu răpirea din serai. Om fi țară NATO, dar printul nu s-a scuturat de ofițeri acoperiți, analiști lugubri și alarmiști, doctori în Marea Neagră șamd. Criticată la limita limbajului diplomatic de către UE, inclusiv de către ”partenerul strategic” SUA, pentru coabitarea mizerabilă cu politicul, presa română nu se află , moralmente, în situația să critice Sky News. Are ditamai muscoiul verde pe căciulă. Altcineva să ridice piatra.




Share on Google Plus
    Blogger Comment
    Facebook Comment

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu